TIKTOK.COM/@BOGDANVASILEPOLITIC FACEBOOK.COM/BVPOLITC X.COM/BOGDAN_VASILE_ YOUTUBE.COM/@BVPOLITIC archive.org/details/@bogdanvasile3577

white concrete building under sky

STATUT

În vigoare de la data de:
30 MARTIE 2025. Orele 00:00


Articolul 1

La data de 30 martie 2025 se înființează Mișcarea ”Nemuritorii”, menționată în continuare prescurtat drept MN. MN este o asociație civică liberă, fără formă juridică, rezultată din asocierea liberă a cetățenilor români cu drept de vot care aderă la principiile și statutul mișcării și va funcționa pe perioadă nedeterminată. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu Constituția României, legislația română în vigoare, prezentul statut şi regulamentele interne.

Articolul 2

(1) Obiectivul fundamental al mișcării este formarea unei noi elite economice, militare și politice care să preia puterea în România și care să clădească prosperitatea neamului românesc prin protejarea patrimoniului uman, cultural și economic al tuturor românilor iubitori de neam, curați la suflet și educați.

(2) Acest obiectiv va fi atins în două etape, succesul individual și succesul comunitar. În prima etapă se urmărește succesul pe plan personal al fiecărui membru în cele cinci domenii esențiale, sănătatea, familia, prietenii, banii și educația. În cea de-a doua etapă membrii MN educați și de succes se vor putea angrena în proiecte comunitare cu caracter naționalist prin care se va putea atinge obiectivul fundamental de la pct. (1) de mai sus.

Toate proiectele comunitare se vor subordona principiilor fondatoare ale mișcării și anume DISCIPLINA, MUNCA, VORBA CU MĂSURĂ, ÎNTRAJUTORAREA, EDUCAȚIA ȘI ONOAREA.
(3) Partidul promovează disciplina, loialitatea față de conducere și stabilitatea internă.
(4) Toate acțiunile MN promovează loialitatea bazată pe
IDEALUL UNUI MILENIU DE PROSPERITATE ROMÂNEASCĂ PENTRU COPIII NOȘTRI și pe interes personal.
(5) MN se va înregistra ca partid politic și va participa la procesul electoral doar atunci când CONDUCĂTORUL MN va considera că membrii mișcării au educația, coeziunea și abilitățile teoretice și practice necesare pentru îndeplinirea cu succes a atribuțiilor aferente funcțiilor politice pentru care aceștia vor candida.

Articolul 3

(1) Denumirea mișcării este ”NEMURITORII” iar denumirea prescurtată este M.N.
(2) Denumirea mișcării poate fi schimbată doar de către CONDUCĂTORUL mișcării.
(3)
Fondatorul și CONDUCĂTORUL mișcării ”Nemuritorii” este Bogdan Vasile-Stoicescu, cetățean român identificat prin CNP în documentele interne ale mișcării.
(4) Succesiunea la conducerea mișcării ”Nemuritorii” este pregătită, organizată și decisă în exclusivitate de către CONDUCĂTORUL mișcării.

Articolul 4

(1) Semnul permanent al mișcării ”Nemuritorii” este reprezentarea grafică pe orizontală a cuvântului NEMURITORII în centrul unui cerc iar în interiorul cercului apar cuvintele ”iubire de neam”, ”cinste” și ”educație”, poziționate în arc de cerc deasupra și sub cuvântul ”nemuritorii”. Între cuvântul ”nemuritorii” și toate celelalte cuvinte sunt două arce de cerc intermediare.
(2) Fondul semnului permanent al mișcării este alb, cercul exterior are culoarea galbenă, cuvântul ”nemuritorii” are culoarea roșie iar toate celelalte cuvinte precum și arcele de cerc din interior au culoarea albastră.
(3) Semnul poate apărea color sau alb-negru pe toate însemnele și documentele oficiale precum și pe materialele de promovare ale MN aprobate de conducerea mișcării.
(4) Schimbarea semnului mișcării se poate face doar de către CONDUCĂTORUL mișcării dar cu consultarea tuturor membrilor MN.

Articolul 5

(1) Drapelul mișcării are culoarea albă și are în mijloc semnul mișcării așa cum a fost descris la Art.4, pct. 1.
(2) Modificarea modelului drapelului mișcării se poate face doar de către CONDUCĂTORUL mișcării dar cu consultarea tuturor membrilor MN.

Articolul 6

La înființare mișcarea nu are sediu central permanent ci o prezență online și descentralizată. Acest articol va fi actualizat de îndată ce mișcarea va avea sediu central. Sediile filialelor locale vor fi stabilite prin decizie a conducerii centrale.

Articolul 7

Condițiile minime necesare pentru a deveni membru MN:

- Are cetățenia română.
- Este în vârstă de minim 20 de ani.
- Cazier judiciar curat (cazurile excepționale pot fi analizate știind că există victime ale sistemului).
- Nu a fost informator al securității.
- Nu a fost sau nu este angajat al vreunui serviciu de informații.
- Nu a activat în structuri de conducere la nivel central sau local al partidelor parlamentare din prezent sau din trecut după ce acestea au ajuns în parlament (parlamentar, președinte și vice președinte de filiale, primar, vice primar, președinte de consiliu județean, consilier, președinte onorific, consilier onorific).
- Nu a activat în structuri de conducere la nivel guvernamental.
- Este împotriva războaielor de agresiune.
- Este împotriva limitării libertăților constituționale.
- Este împotriva măsurilor abuzive legate de falsa criză sanitară, de jefuirea patrimoniului național românesc, de eliminarea capitalului românesc din economie și de distrugerea învățământului românesc.
- Nu este membru al unei organizații secrete interzise de statul român.
- Nu a fost decorat și nu a deținut funcții de conducere în organizații din străinătate.
- Are o reputație nepătată în societate (rețele sociale, școală, muncă, prieteni).
- Are ocupație sau este fără ocupație de mai puțin de trei luni (pensionarii sunt exceptați).
- Poate plăti o cotizație lunară minimă în lei echivalentul sumei de cinci euro.
- Poate participa măcar o dată pe săptămână online sau în persoană la ședințele comunității din care face parte.
- Se angajează să nu folosească un limbaj nepotrivit în spațiul public și să respecte autoritatea existentă în interiorul comunității MN.
- Se angajează să nu compromită reputația MN prin manifestări indecente, prin asocieri cu persoane care prin faptele și acțiunile lor s-au plasat împotriva prosperității neamului românesc (categoriile enumerate mai sus).
- Se angajează să promoveze memoria eroilor neamului românesc, să participe cel puțin o dată la un pelerinaj comunitar la locurile sfinte ale luptei naționale și să se implice personal în activități de ajutorare a orfelinatelor și a caselor de bătrâni din localitatea de reședință.
- Se angajează să respecte regulamentele de funcționare ale comunităților mișcării MN și autoritatea membrilor superiori ierarhic.
- Se angajează să nu acționeze în niciun fel direct sau indirect prin interpuși împotriva intereselor mișcării MN așa cum sunt ele stabilite în acest Statut de funcționare.
- Se angajează să își pună toată energia în ducerea la îndeplinire a obiectivului fundamental al MN prin respectarea celor șase reguli principale, disciplina, munca, vorba cu măsură, întrajutorarea, educația și onoarea personală.
- Acceptă că atunci când vreuna din aceste condiții va înceta să mai fie valabilă să demisioneze din calitatea de membru al MN și să respecte regulamentul în vigoare legat de procedura demisiei. În cazul refuzului de a demisiona atunci FORUMUL EXECUTIV al MN va deschide o anchetă și va decide în locul respectivului membru al mișcării.

Articolul 8

Procedura de primire a unui nou membru:

a) Indiferent de poziția socială sau de statutul profesional al noilor membrii aceștia sunt obligați să parcurgă aceleași etape prevăzute mai jos.

b) Cererea de adeziune adresată CONDUCĂTORULUI MN la adresa de email aflată pe site-ul oficial al mișcării și anume www.nemuritorii.org. Cererea de adeziune este disponibilă pe site-ul mișcării și trebuie să conțină numele, prenumele, data nașterii și adresa de domiciliu împreună cu o declarație pe proprie răspundere că respectivul candidat îndeplinește toate condițiile minime prevăzute la Art. 8 din prezentul Statut.

c) CONDUCĂTORUL MN trimite cererea către LIDERUL CERCULUI de care aparține cel interesat. Repartizarea se face în funcție de adresa de domiciliu a persoanei.

d) Persoana interesată este apoi invitată să participe la o întâlnire informală cu LIDERUL CERCULUI de care va aparține. În cadrul acestei întâlniri se vor discuta aspecte legate de interesul candidatului față de MN precum și pașii necesari pentru a deveni membru cu drepturi depline al acesteia.

e) Dacă cererea de adeziune este aprobată atunci candidatul va primi statut temporar de MEMBRU ASPIRANT pentru o perioadă de o lună de zile timp în care acesta va fi invitat să participe la cel puțin trei ședințe ale CERCULUI din care urmează să facă parte. În această perioadă MEMBRUL ASPIRANT va putea să se întâlnească personal cu membrii CERCULUI său, să pună întrebări și să descopere cultura și viața internă a MN.

f) La finalul primei luni MEMBRUL ASPIRANT va avea o nouă întâlnire cu LIDERUL CERCULUI său iar acesta îl va informa dacă cererea de intrare în mișcare a fost aprobată. Criteriile de admitere fac parte din regulamentele interne ale mișcării și care sunt discutate la nivelul conducerii MN.

g) În cazul în care candidatul nu este acceptat acestuia i se vor comunica motivele clar și în scris de către LIDERUL CERCULUI și va fi invitat să revină cu o cerere după minim șase luni și doar dacă va fi remediat motivele pentru care cererea nu i s-a aprobat.

h) În cazul în care candidatul este acceptat atunci acesta este invitat la ceremonia depunerii legământului de credință ocazie cu care i se va înmâna și decizia de admitere împreună cu o copie a regulamentului de activitate din cadrul MN.

i) Primirea în cadrul MN se face doar dacă noul membru acceptă toate prevederile acestui Statut și semnează o copie a acestuia.

j) Noul membru va petrece o perioadă de probă de încă două luni timp în care acesta va putea decide dacă viața, activitățile și cultura mișcării se potrivesc cu interesele sale.

k) În perioada de probă noul membru este repartizat unui alt membru cu experiență care are datoria de a-l sprijini pe noul venit timp de 30 de zile pentru a-l ajuta pe acesta să se acomodeze și să se integreze în CERC.

l) În perioada de probă noul membru are acces la toate activitățile CERCULUI.

m) Perioada de probă se încheie cu o ultimă discuție între LIDER și noul membru și în urma acestei discuții LIDERUL va anunța dacă noul membru devine membru cu drepturi depline sau alege să se retragă din MN.

n) Noul membru cu drepturi depline va primi un carnet de membru al MN al cărui cost de producție va fi suportat de către fiecare membru.

Articolul 9

(a) Încetarea calității de membru al MN se face fie prin demisie trimisă către CONDUCĂTORUL MN prin coresponență electronică (adresa oficială de email aflată pe site-ul MN) fie prin decizia de excludere luată de către FEX al MN, comunicată în scris și contrasemnată de CONDUCĂTORUL MN.

(b) Nimeni altcineva nu are împuternicirea de a elimina din cadrul MN un membru al mișcării.

(c) Decizia de excludere este definitivă și irevocabilă. Membrii excluși nu mai pot reveni niciodată în MN. Membrii care demisionează pot face oricând cerere de reprimire dar procesul de primire va fi reluat de la zero.

Articolul 10

(1) Legământul de credință obligatoriu la intrarea în MN:

Mă leg să pun dăinuirea neamului meu românesc mai presus de orice dorințe și interese personale.

Recunoscând că stăpânirea străinilor ne aduce pieirea sufletească și națională mă leg să lupt pentru renașterea, suveranitatea și prosperitatea neamului meu românesc.

Când îmi va fi cel mai greu mă leg să iau voință și încredere din tăria jertfei sfinte a eroilor neamului.

Și nu voi renunța!
Și nu mă voi îndoi!
Și voi izbândi!

România Românilor, Numai a Românilor și a Tuturor Românilor!MN:”

(2) Ceremonia legământului de credință are loc în CERCUL în care a fost acceptat noul membru. La ceremonie participă LIDERUL cercului împreună cu toți membrii CERCULUI. La ceremonia legământului de credință este obligatorie prezența în persoană și nu prin internet. Desfășurarea ceremoniei este reglementată în regulamentele interioare al MN.

Articolul 11

(1)Toți membrii cu drepturi depline sunt înscriși în REGISTRUL GENERAL al MN care este menținut de către FEX al MN. Datele personale sunt înregistrate în format electronic și conțin numele, prenumele, adresa de domiciliu, data nașterii, profesia, numărul de telefon și adresa de email.
(2) Baza de date este actualizată lunar, între 5 și 10 ale lunii, de către FEX al MN folosind raportările din teritoriu ale fiecărui LIDER JUDEȚEAN care la rândul său le obține de la LIDERII de ZONE între 1 și 3 ale lunii.

Articolul 12

Întreaga activitate a MN este pusă în slujba generațiilor viitoare și din acest motiv pe lângă fiecare CERC activează tineri cu vârstele cuprinse între 15 și 20 de ani. Aceștia sunt în grija LIDERILOR CERCURILOR MN și a FEX al MN. Deși nu sunt membri ai mișcării tinerii pot fi prezenți la evenimentele organizate de MN și pot învăța cultura mișcării cu ajutorul LIDERILOR acesteia. Lunar FEX al MN pregătește un articol de jurnal dedicat tinerilor români iar acesta este discutat cu tinerii la nivelul CERCURILOR MN. Tinerii sub 18 ani nu pot participa la acțiunile MN decât acompaniați de un părinte, un adult împuternicit de către părinți sau prin scrisoare de acceptare semnată de părinți.

Articolul 13

(1) Membrii MN au obligația de a respecta conducerea mișcării, deciziile acesteia și linia ideologică stabilită de CONDUCĂTORUL MN.
Toți membrii MN acționează împreună ca o singură voință și o singură simțire. În asta constă forța mișcării ”Nemuritorii”. Membrii mișcării au datoria de a se comporta impecabil în societate, de a se îmbrăca decent, de a vorbi cu respect tuturor celor cu care intră în contact direct sau de la distanță pe rețelele sociale și de a fi în permanență un adevărat ambasador al MN. Reputația este cartea de vizită a membrilor MN.
(2)
Celula de bază a mișcării este CERCUL, o comunitate locală formată din minim 3 și maxim 15 membri (15 în total împreună cu LIDERUL) și care este condus fiecare de către LIDERUL CERCULUI numit în funcție prin decizia CONDUCĂTORULUI mișcării (vezi Art. 14, pct. a.) sau a altui membru al mișcării delegat în scris de către CONDUCĂTORUL mișcării. Un membru nu poate face parte din mai multe CERCURI simultan și nici nu poate fi membru al unei formațiuni politice înregistrate în registrul partidelor politice din România. LIDERUL fiecărui CERC se subordonează LIDERULUI ZONAL care are în sarcină CERCUL din care face parte acesta conform Art. 7, pct. (2) și deasemenea CONDUCĂTORULUI MN.
(3)
Un grup de zece CERCURI locale apropiate formează o ZONĂ care este condusă de către un LIDER ZONAL numit în funcție în același fel ca LIDERII CERCURILOR locale (vezi Art. 14, pct. a.) dar care este ales prin rotație dintre LIDERII celor zece CERCURI din subordine. În momentul numirii LIDERUL CERCULUI va fi înlocuit cu un membru al respectivului CERC și astfel noi membri vor avea ocazia de a se remarca și de a învăța să fie lideri. LIDERII ZONALI se subordonează LIDERULUI JUDEȚEAN al județului din care fac parte ZONELE respective conform Art.7, pct. (3) și CONDUCĂTORULUI MN.

(4) Toate ZONELE dintr-un județ (plus Municipiul București) se află sub autoritatea unui LIDER JUDEȚEAN numit în funcție doar de către CONDUCĂTORUL mișcării și ales numai dintre LIDERII ZONALI din județ (vezi Art. 14, pct. a.). După numirea unui nou LIDER JUDEȚEAN se va urma aceeași procedură de la pct. 3 paragraful a) pentru numirea unui înlocuitor în funcția de LIDER ZONAL.
(5)
Cetățenii români din străinătate se pot organiza în același fel cu mențiunea că aceștia se vor afla sub autoritatea unor LIDERI REGIONALI în fiecare țară (vezi Art. 14, pct. a.).
(6) Toți LIDERII JUDEȚENI și cei REGIONALI se subordonează și raportează direct doar CONDUCĂTORULUI MN și nu pot angaja alianțe cu alte mișcări sau partide politice fără aprobarea în scris a CONDUCĂTORULUI MN.
(7) Prin rotație bianuală și numai dintre LIDERII JUDEȚENI și REGIONALI se aleg prin tragere la sorți șapte persoane care împreună cu CONDUCĂTORUL MN formează
FORUMUL EXECUTIV al mișcării (FEX), organul suprem de analiză, sinteză, protecție și strategie al mișcării. Nu pot fi aleși în FEX LIDERI JUDEȚENI sau REGIONALI care sunt membri ai mișcării de mai puțin de un an (excepție face primul an de existență al MN). Nimeni din afara MN nu poate fi numit ca membru FEX.
(8) FORUMUL EXECUTIV este activ în permanență, pregătește un raport general de activitate lunară și formulează propuneri legate de proiectele aflate în derulare.
(9) Deciziile finale legate de rapoartele de activitate lunară sunt luate de către CONDUCĂTORUL mișcării sau de către un alt membru al mișcării delegat în scris în acest sens de către CONDUCĂTORUL mișcării.
(10) Toți LIDERII JUDEȚENI și REGIONALI se întâlnesc anual cu ocazia
CONGRESULUI MN pentru a discuta direcțiile majore de dezvoltare a mișcării. CONGRESUL MN publică apoi un MANIFEST ANUAL prin care discută realizările anului în curs și stabilește prioritățile pentru anul următor.
(11) CERCURILE sunt denumite la înființare după voința membrilor lor fondatori prioritate având denumirile locale semnificative din punct de vedere istoric, cultural și economic. Denumirile trebuie aprobate în scris de către CONDUCĂTORUL MN înainte de a putea fi folosite. ZONELE sunt denumite la înființare în așa fel încât să fie legate de geografia locului pe care-l reprezintă. În același fel ca CERCURILE și denumirile ZONELOR trebuie aprobate în scris de către CONDUCĂTORUL MN înainte de a putea fi folosite.
(12) Fiecare CERC va primi la înființare un
CERTIFICAT DE ÎNFIINȚARE ce conține un mesaj personal din partea CONDUCĂTORULUI MN și care va fi citit tuturor celor nou veniți pentru a li se aminti importanța fiecărei comunități.
(13) Membrii sunt încurajați să se înscrie în CERCURI cât mai apropiate de locul lor de domiciliu sau de muncă și să se mute în alt CERC dacă se mută cu domiciliul sau cu munca. Mutările se fac la cerere și sunt aprobate de LIDERUL JUDEȚEAN care apoi actualizează arhiva MN conform regulamentului prevăzut la Art. 17 al Statutului MN.
(14) Atunci când un CERC atinge mărimea maximă de 15 membri acceptarea de noi membri este oprită și nu poate fi reluată decât atunci când cel puțin un membru părăsește CERCUL prin demisie sau excludere sau pentru a înființa propriul CERC împreună cu membri noi sau cu camarazi din alte CERCURI vecine.

(15) CONDUCĂTORUL MN este singurul membru al mișcării ce are putere de decizie și de veto absolut în toate activitățile MN. Acesta are mandat pe durată nedeterminată și nu poate fi exclus din mișcare și nici revocat din funcție:

a) Doar CONDUCĂTORUL poate numi, revoca și învesti cu autoritate LIDERII mișcării dar este obligat să facă asta și în funcție de meritul și admirația obținute de aceștia în cadrul CERCURILOR și ZONELOR mișcării. De aceea acesta va purta discuții cu membrii MN înainte de numiri iar aceștia vor putea vota în mod democratic (VOT DESCHIS, LA VEDERE) pentru candidații preferați. La vot se va folosi metoda majorității simple, 50+1. CONDUCĂTORUL MN va numi apoi în funcția de LIDER de CERC sau LIDER de ZONĂ sau LIDER JUDEȚEAN pe acel candidat care primește cele mai multe voturi dar care pe deasupra a și demonstrat abilități personale deosebite și rezultate pozitive în cadrul organizațiilor mișcării. Astfel se asigură caracterul democratic constituțional care este însă protejat de sabotaje și de ingerințe externe prin promovarea exclusiv a celor mai merituoși membri ai MN care au ajuns să fie respectați, admirați și urmați de camarazii lor exclusiv pe criterii de competență și loialitate față de obiectivul fundamental al MN.

b) CONDUCĂTORUL MN poate desființa CERCURILE inactive adică acele cercuri în care nu sunt puse în acțiune hotărârile FORUMULUI EXECUTIV al MN iar membrii CERCULUI vor fi excluși din MN. În caz de desființare CONDUCĂTORUL MN va pregăti un raport de activitate care apoi va fi arhivat și va comunica hotărârea sa către LIDERUL ZONAL de care aparține CERCUL vizat. LIDERUL ZONAL este apoi obligat să contacteze în scris toți membrii CERCULUI în cauză pentru a le aduce la cunoștință decizia de desființare. Nu este nevoie de răspunsul membrilor și nici a LIDERULUI CERCULUI desființat dar dacă acestea sunt primite atunci vor fi arhivate împreună cu decizia de desființare. CERCUL desființat nu mai poate fi reactivat iar membrii excluși pot fi reprimiți doar după reluarea de la zero a procedurii de primire.

c) Nici un document sau hotărâre concepute de FORUMUL EXECUTIV nu sunt valabile și active decât dacă sunt contrasemnate de către CONDUCĂTORUL MN.

d) Niciun membru al MN, indiferent de funcția sa, cu excepția CONDUCĂTORULUI MN, nu poate înființa sau desființa CERCURI sau ZONE.

e) Niciun membru al MN, oricare ar fi funcția sa, nu poate cere înlăturarea CONDUCĂTORULUI MN dar poate cere întâlniri cu LIDERUL CERCULUI său dacă simte că este nevoie de observații sau critici constructive legate de activitățile din cadrul MN. În acest caz LIDERUL CERCULUI este obligat să accepte întâlnirile, să anunțe conținutul acestora în cadrul FORUMULUI EXECUTIV și să pregătească un raport special ce conține concluziile întâlnirii, raport pe care să-l păstreze în arhiva MN. În același timp CONDUCĂTORUL MN va discuta acel raport cu întreaga mișcare pentru a se asigura că situația a fost înțeleasă pe deplin de către toți membrii mișcării și că eventualele neînțelegeri nu vor fi lăsate să otravească atmosfera frățească din cadrul mișcării.

f) Orice propunere de modificare a STATUTULUI MN trebuie aprobată în scris de către CONDUCĂTORUL MN.

g) Mișcarea ”Nemuritorii” poate fi desființată doar de către CONDUCĂTORUL MN sau în condițiile prevăzute de lege.

(16) LIDERII de CERC, ZONĂ și JUDEȚ au libertatea să conducă activitatea membrilor din subordine după cum găsesc de cuviință însă toate deciziile lor trebuie să respecte acest STATUT, trebuie să protejeze dreptul sacru la libertatea de exprimare a tuturor membrilor și trebuie să protejeze reputația mișcării. Deciziile care nu respectă Statutul MN sunt lovite de nulitate și efectele lor sunt nule. Membrii MN nu sunt obligați să respecte ordine și decizii care contravin Statutului MN și legilor țării. Membrii au datoria de a raporta pe cale ierarhică orice abuz împotriva Statutului iar dacă abuzul este generat de LIDERUL direct atunci membrii se pot adresa în scris LIDERULUI ZONAL. LIDERUL ZONAL este apoi obligat să raporteze incidentul către LIDERUL JUDEȚEAN iar acesta trebuie să cuprindă detaliile în raportul său către FEX.

Articolul 14

Mișcarea ”Nemuritorii” încurajează competiția, meritul, inițiativa personală și curajul și de aceea LIDERII mișcării au în permanență în atenție și recompensează performanțele deosebite ale membrilor săi. La întâlnirile mișcării se vine cu zâmbetul pe buze, cu inima deschisă și cu bucuria de a te afla printre români curați la suflet care au nevoie de sprijin în comunitatea noastră. De aceea mișcarea promovează activitățile care să aducă bucurie oamenilor, să-i obișnuiască și cu binele într-o lume în care răul se generalizează.

Realizările deosebite ale CERCURILOR sunt recunoscute și răsplătite prin acordarea de GRADE DE MERIT însoțite de Diplome emise de către FEX al MN și mențiuni în publicațiile MN. Astfel, un CERC poate deține GRADE DE MERIT (maxim cinci grade). CERCURILE ce dețin toate cele cinci GRADE DE MERIT sunt considerate standarde de excelență și din rândul membrilor acestora se vor selecta reprezentanții MN care vor candida la funcții în mișcare și mai târziu la funcții politice atunci când MN se va transforma în partid politic. Activitatea membrilor MN este analizată în permanență iar GRADELE DE MERIT sunt acordate de către FEX al MN celor mai merituoși membri ai mișcării drept recunoștință și admirație pentru lupta lor dreaptă și curajoasă pentru cauza neamului românesc.

Criteriile de excelență sunt legate de activitățile CERCULUI, de prezența regulată la întâlniri, de inițiativele luate de membrii acestuia, de impactul în comunitate (case de bătrâni, orfelinate, oameni ai străzii, familii fără posibilități, persoane aflate în dificultate în afara voinței lor), conferințe pe teme naționaliste, de sănătate mentală și fizică, de familie, de formare de rețele de prieteni, de obținere a bunăstării materiale și de educație personală, articole trimise la centru și publicate în jurnalul MN, atragerea de membri marcanți ai localității, premii obținute de membrii MN în activitățile lor profesionale, strângerea de fonduri pentru MN, gesturi altruiste care ridică reputația CERCULUI și implicit a întregii mișcări, apariția cu impact pozitiv la posturi de radio și TV și presa scrisă din localitate sau la nivel național, sprijin dat altor CERCURI la cererea acestora sau când se confruntă cu probleme externe, sprijin pentru oameni de cultură și artă importanți din România (actori, scriitori, regizori, cântăreți, compozitori, dansatori, sculptori, pictori, dirijori, instrumentiști și profesorii acestora), sprijin pentru mamele cu mai mult de trei copii și care se află în dificultate, sprijin pentru domeniul cercetării românești, promovarea valorilor naționale prin organizarea de concerte, seri muzicale, serate literare, înființarea de cercuri literare pe teme ale literaturii române și universale, seminare pe teme istorice, organizarea de întâlniri informative pentru elevi și tineri pentru a prezenta ce trebuie să știe un om educat, promovarea în localitate a activităților și a proiectelor MN, lansarea de magazine și afaceri mici cu capital integral românesc și alte activități care să ridice reputația MN și să conducă astfel la dezvoltarea acesteia pe cele trei direcții fundamentale și anume iubirea de neam românesc, curățenia sufletească și educația.
(10)
Și realizările deosebite la nivel individual ale membrilor MN sunt răsplătite prin mici ”decorații” în formă de insignă ce poartă inițialele celor șase calități fundamentale pe care le promovează MN după cum urmează:
Insigna în forma literei ”D” pentru acte deosebite de disciplină.
Insigna în forma literei ”M” pentru acte deosebite de muncă.
Insigna în forma literei ”V” pentru purtare ireproșabilă și vorba cu măsură.
Insigna în forma literei ”I” pentru acte deosebite de întrajutorare camaraderească.
Insigna în forma literei ”E” pentru eforturi deosebite de a se educa.
Insigna în forma literei ”O” pentru acte ce denotă o înaltă onoare personală.
Insignele vor putea fi purtate pe piept sau la rever, în partea stângă, pe o baretă specială de culoare albastră ce va fi furnizată de către FEX al MN împreună cu un Certificat de Onoare contrasemnat de CONDUCĂTORUL MN în care se menționează faptele premiate. Literele vor fi argintii. Cu cât le sunt acordate mai multe insigne cu atât membrii respectivi vor fi mai respectați în întreaga mișcare iar numele acestora vor fi prezente pe un PANOU DE ONOARE disponibil la adresa fiecărui CERC precum și pe site-ul internet al MN. Membrii care obțin toate cele șase insigne sunt considerați INSTRUCTORI și vor primi responsabilități deosebite în cadrul MN. Aceștia vor primi o baretă specială cu denumirea INSTRUCTOR ce va înlocui toate cele șase insigne precedente. Bareta va avea fond roșu închis iar literele vor fi aurii.

Articolul 15

Creșterea unor comunități reale este temelia renașterii nucleului românesc aflat astăzi în proces de dezintegrare. În această direcție LIDERII de CERCURI, de ZONE, JUDEȚE și REGIUNI au obligația de a se întâlni regulat unii cu ceilalți în zilele libere pentru a se cunoaște personal, pentru a stabili relații între CERCURI și ZONE și pentru a se ajuta unii pe ceilalți în viața personală și cea din interiorul mișcării. Întâlnirile sunt informale, fără agendă fixă și pot lua forma de ieșiri la restaurant sau la teatru sau chiar simple întâlniri la reședințele unuia dintre aceștia. Trimestrial FEX al MN poate organiza întâlniri cu participare largă în cadrul cărora LIDERII să vină împreună în săli de conferințe mai largi unde să petreacă ore de destindere și de voie bună alături de oameni cu preocupări similare. FEX al MN este responsabil de finanțarea și organizarea acestor evenimente.

Articolul 16

(1)Conflictele de orice natură sunt descurajate în mod categoric în interiorul MN. Întreaga filosofie a mișcării se sprijină pe armonie, pe iubire frățească și pe dorința de prosperitate a celor care se alătură mișcării. Cu toate acestea datorită naturii noastre umane este posibil să se nască neînțelegeri între membri. Acestea sunt complet naturale dar trebuie tratate cu foarte mare grijă deoarece pot conduce la escaladări ce afectează activitatea membrilor noștri. Din aceste motive este interzis cu desăvârșire orice conflict în incinta CERCURILOR MN.

În cazul în care apare un conflict între membrii MN atunci aceștia sunt obligați să își rezolve diferendele în afara mișcării deoarece întrunirile din cadrul CERCURILOR au pe ordinea de zi exclusiv teme pentru educația membrilor săi și pentru realizarea proiectelor de pe agendele de lucru ale mișcării. În cazul în care membrii aflați în conflict nu pot rezolva diferendele prin discuții deschise între ei în afara cadrului MN iar asta face imposibilă continuarea colaborării dintre aceștia în interiorul MN atunci li se va cere celor implicați să părăsească CERCUL respectiv și să se mute în alt CERC sau, dacă nu acceptă această soluție, atunci să se retragă din mișcare. LIDERUL CERCULUI este cel răspunzător pentru protejarea CERCULUI de orice conflicte deschise.
(2) Toate activitățile organizate în interiorul MN sunt dedicate obiectivelor fundamentale și de aceea au importanță foarte mare. Aceste activități nu pot stârni conflicte între oameni serioși, onorabili și deschiși, între camarazi care se ajută reciproc și care vor să construiască o lume românească mai bună pentru copiii lor. De aceea conflictele sunt privite drept derapaje personale de neacceptat care de regulă sunt cauzate de invidie, gelozie, trădări, interese ascunse, neputințe și rea voință iar acestea nu au ce căuta în interiorul MN. În cazul unor greșeli inerente muncii în echipă situațiile se pot remedia imediat dacă există bună voință, deschidere și onoare personală. Din aceste motive mișcarea nu se va implica în niciun conflict deoarece privește toate conflictele drept confruntări individuale ce pot fi rezolvate între oameni maturi, dedicați cauzei naționale și puși pe treabă.
(3) Toate conflictele ce apar în interiorul CERCURILOR trebuie raportate de către LIDERI pentru atenția FEX al NM iar membrii acestuia vor menține o bază de date cu informații referitoare la aceste conflicte pentru a se urmări și identifica existența unor cauze repetate ce generează conflicte.
(4) Mișcarea nu are o comisie de disciplină deoarece membrii săi beneficiază de toată încrederea camarazilor lor care la rândul lor sunt obligați să-și ajute colegii aflați în dificultate dacă este nevoie. Dacă avem pretenția să oferim un mileniu de prosperitate neamului românesc atunci suntem cu siguranță capabili să ajutăm pe colegii noștri să treacă peste conflictele minore care apar în activitatea mișcării.

Articolul 17

(1) Următoarele activități și informații din activitatea MN vor fi înregistrate și păstrate în arhiva mișcării în format electronic după copierea certificată a originalelor. Copia electronică va purta mențiunea ”copie după original efectuată de către....... la data de ....., ora de.......” ce reprezintă certificarea că acel document este copia făcută după original:

a) Datele personale ale membrilor MN (regim CONFIDENȚIAL)

b) Gradele de merit ale CERCURILOR (regim UZ PUBLIC)

c) Acordarea de insigne la nivel individual (regim UZ PUBLIC)

d) Comunicatele interne ale FORUMULUI EXECUTIV al MN și ale CONDUCĂTORULUI MN (regim CONFIDENȚIAL)

e) Notele de ședință ale tuturor întrunirilor din cadrul MN (regim CONFIDENȚIAL)

f) Articolele din publicațiile MN (regim UZ PUBLIC)

g) Documentele referitoare la contestații și conflicte interne (regim CONFIDENȚIAL)

h) Documentele semnate referitoare la acceptul membrilor MN în legătură cu fiecare hotărâre a FORUMULUI EXECUTIV (regim CONFIDENȚIAL)

i) În general documentele ce poartă semnături ale membrilor MN (regim CONFIDENȚIAL).

j) Deciziile de desființare a CERCURILOR inactive (regim CONFIDENȚIAL)

k) Mențiunile despre MN în mass media locală și internațională (regim UZ PUBLIC)

l) Notele de predare-primire a arhivelor locale (regim CONFIDENȚIAL)

(2) Regimul documentelor este împărțit între cele de UZ PUBLIC și cele CONFIDENȚIALE. Cele de UZ PUBLIC pot fi diseminate în mod liber. Cele CONFIDENȚIALE nu pot fi diseminate în mod liber sub niciun motiv. Sancțiunea diseminării documentelor cu caracter CONFIDENȚIAL este excluderea imediată din MN fără posibilitatea de revenire.
(3) Absolut toate documentele oficiale emise în cursul activității MN poartă următoarele elemente de identificare în partea de sus, stânga:

- Regimul: UZ PUBLIC sau CONFIDENȚIAL
- Data în format ZZ/LL/AAAA și ora în format 24 ore, OO/MM
- Emitentul. Nume, prenume, funcția
- Nume CERC / ZONĂ / JUDEȚ / FEX / CONDUCĂTOR
- Număr de referință în format ZZ/LL/AAAA – număr de ordine, 001, 002, 003... obținut de la registratura FEX al MN.

(3) Toate echipamentele și materialele folosite în activitatea curentă din cadrul mișcării sunt și rămân proprietatea MN și nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele stabilite de către LIDERII MN. La plecarea din MN toți membrii sunt obligați să returneze toate materialele și echipamentele date în folosință pe perioada activității din cadrul MN.

Articolul 18

Mișcarea ”Nemuritorii” are în permanență în derulare diferite programe, conferințe, proiecte educative și activități de ajutorare în comunitățile locale. Din acest motiv membrii săi înțeleg că împreună cu sprijinul pe bază de voluntariat este nevoie și sprijin financiar pentru aceste proiecte. Sursele de finanțare ale mișcării sunt următoarele:

a) Cotizațiile membrilor cu drepturi depline. Suma minimă este echivalentul a 5.00 EUR lunar plătibili între 1 și 5 ale fiecărei luni prin transfer bancar (contul REVOLUT, vezi Art. 23) sau plata în numerar la LIDERUL CERCULUI. Pentru plata în numerar se eliberează chitanțe de plată. Sumele sunt transferate la centru iar repartizarea acestora se face de către FEX al MN în funcție de proiectele aflate în derulare.

b) Donațiile și legatele. Donațiile ce depășesc suma de 100 EUR nu pot fi anonime și nu pot fi acceptate automat ci trebuie aprobate în prealabil de către CONDUCĂTORUL MN. Acesta va cere detalii despre donator și donația va fi acceptată doar în cazul în care donatorul are o reputație impecabilă, nu are afaceri cu statul și are cazier judiciar curat.

Lunar FORUMUL EXECUTIV al MN pregătește un raport financiar care este distribuit tuturor CERCURILOR mișcării și care conține următoarele informații:

- Suma totală atrasă din cotizații, donații și legate.

- Sumele cheltuite sau alocate pentru a fi folosite pentru fiecare proiect al MN.

- Topul primelor zece CERCURI în funcție de suma totală atrasă din cotizații și donații.

- Lista donatorilor ce au donat sume mai mari de 100 EUR.

- Lista proiectelor care au nevoie de finanțare în viitor.

- Lista beneficiarilor de sprijin financiar de urgență din cadrul comunităților locale.

Articolul 19

Libertatea de exprimare este sacră și de aceea niciun membru al MN nu trebuie să se teamă că va fi cenzurat sau blocat. Toți membrii mișcării sunt tratați cu respect și prietenie frățească de către colegii lor. Membrii simpli sunt încurajați să contribuie creativ dar și critic la activitățile mișcării fără teama de represalii din partea superiorilor lor. Suntem cu toții membrii unei mari familii românești în care membrii sunt tratați cu respect, cu onoare și cu prietenie frățească. Orice încercare dovedită de cenzurare din partea unor membri MN conduce automat la excluderea acestora din cadrul mișcării.

Articolul 20

(1)Mișcarea ”Nemuritorii” este concepută ca un exemplu de DISCIPLINĂ la toate nivelurile operative. Disciplina dă forță unei comunități pentru că prin disciplină mișcarea se protejează în mod natural împotriva sabotajelor, a atacurilor din exterior și a relei intenții din interior. Din acest motiv în cadrul MN executarea hotărârilor LIDERILOR este obligatorie iar acțiunile ce decurg din aceste hotărâri au caracter imediat și obligatoriu pentru toți membri mișcării.
(2) Datorită importanței covârșitoare pe care o are DISCIPLINA este esențial ca toți LIDERII MN să fie pregătiți teoretic pentru a ști cum să elaboreze hotărâri care să se alinieze principiilor fundamentale ale mișcării în așa fel încât să nu forțeze membrii mișcării să execute acțiuni nedrepte și care să intre în conflict cu onoarea acestora.
(3) Toți membrii cu drepturi depline ai MN pot propune proiecte de hotărâri care vor fi trimise către FORUMUL EXECUTIV al MN prin intermediul LIDERILOR direcți pe cale ierarhică.
(4) FORUMUL EXECUTIV al MN analizează proiectele și elaborarează regulamentul și normele metodologice aferente noii hotărâri. Proiectul astfel finalizat este aprobat exclusiv de către CONDUCĂTORUL MN iar apoi aceste hotărâri sunt distribuite către CERCURILE MN pentru a fi discutate cu toți membrii MN.
(4) LIDERII CERCURILOR și LIDERII ZONALI au obligația de a explica, discuta și lămuri toate aspectele importante ale noilor hotărâri cu toți membrii MN iar aceștia din urmă vor semna apoi acceptul lor necondiționat de a acționa conform cu cerințele hotărârii respective.
(5) Membrii MN pot să ridice obiecțiuni verbal în perioada discuțiilor inițiale iar dacă aceste obiecțiuni nu sunt înlăturate prin explicații de către LIDERII CERCURILOR și de LIDERII ZONALI (dacă este vorba de hotărâri referitoare la LIDERII CERCURILOR) atunci orice membru are libertatea deplină de a se opune executării unei hotărâri însă pot face asta doar dacă însoțesc refuzul cu explicații în scris trimise LIDERULUI CERCULUI de care aparțin.

În lipsa unui răspuns, după trei zile, membrii pot trimite refuzul în scris LIDERULUI ZONAL de care aparțin (LIDERII CERCURILOR își trimit obiecțiunile în scris LIDERILOR ZONALI). Dacă nici acest demers nu primește răspuns atunci membrii (sau LIDERII CERCURILOR, după caz) pot trimite refuzul în scris direct CONDUCĂTORULUI MN arătând lipsa de reacție din partea LIDERILOR lor.
(6) Nerespectarea hotărârilor care nu au fost contestate conduce la excluderea imediată din cadrul MN.

Articolul 21

(1)În cadrul MN funcționează CONSILIUL GENERAL CONSULTATIV (CGC) format din toți membrii MN. Acesta va fi chemat să se exprime prin vot democratic general înainte de adoptarea unor hotărâri importante legate de strategia necesară obținerii obiectivelor fundamentale ale MN. Deși rezultatul votului are caracter consultativ acesta are o influență importantă în economia decizională.
(2)
Toate procedurile de vot din cadrul MN sunt prin VOT DESCHIS, LA VEDERE.
(2) Numai CONDUCĂTORUL MN poate propune teme supuse votului în CGC. Rezultatele votului sunt publicate și apoi arhivate.

Articolul 22

(1) Organul de presă al MN este publicația săptămânală intitulată ”NEMURITORII” ce apare inițial în variantă electronică și este distribuită gratuit tuturor membrilor MN care sunt liberi să o discute cu familiile lor, cu prietenii și cu colegii de muncă. Această acțiune externă este esențială deoarece vrem să trimitem veste poporului român că fiecare dintre noi poate contribui la obiectivul nostru fundamental și anume UN MILENIU DE PROSPERITATE ROMÂNEASCĂ.
(2) Lectura publicației ”NEMURITORII” este obligatorie iar ședințele CERCURILOR vor avea pe ordinea de zi discuții despre articolele din revistă.
(3) Colectivul de redacție este format din membri FEX care vor stabili relații de colaborare cu naționaliști recunoscuți în domeniile lor de activitate și care vor fi invitați să publice articole în paginile revistei ”NEMURITORII”. Rubricile permanente vor fi cele referitoare la obținerea succesului personal (sănătate, familie, prieteni, bani, educație) precum și cele referitoare la istoria neamului românesc, literatura română și universală, la relațiile internaționale, educație politică, economică și juridică și o rubrică de actualitate din viața civică și politică a țării.

Articolul 23

(1) Datorită regimului juridic al mișcării aceasta nu are posibilitatea de a deschide conturi bancare în numele mișcării. Din acest motiv gestiunea mișcării va fi ținută folosind un cont unic, securizat, transparent și disponibil tuturor membrilor mișcării. Contul este deschis prin aplicația virtuală REVOLUT care oferă facilități bancare similare unor conturi clasice, posibilitatea plății de cotizații, raportări în timp real, gestiune automată și elemente de control în timp real. Odată cu conversia mișcării în partid politic acesta va deschide conturi bancare tradiționale în lei și valută.
(2) Raportul lunar al FEX va evidenția sumele aflate în contul MN precum și cheltuielile efectuate deja.
(3) Cotizația lunară este de minim 5.00 EUR (vezi Art. 18, pct. a.), plătibilă între 1 și 5 ale fiecărei luni, în numerar către LIDERUL CERCULUI sau prin transfer electronic în contul REVOLUT al mișcării. Contul REVOLUT păstrează contabilitatea tuturor depunerilor și extragerilor.
(4) Neplata cotizației pe o perioadă de mai mult de trei luni conduce la suspendarea din cadrul MN în caz de dificultăți financiare. Membrii care nu-și pot permite să plătească măcar 5.00 EUR au o situație financiară dificilă deci vor fi îndrumați să dedice orele pe care le-ar fi petrecut cu activități ale MN unor activități care să ajute la regăsirea echilibrului financiar.
(5) Membrii suspendați care nu revin în MN în maxim trei luni de la suspendare sunt excluși din MN și dacă vor să revină sunt obligați să reia procedura de înscriere de la zero.
(6) Mișcarea ”Nemuritorii” poate colabora cu un ONG cu obiect de activitate educație civică și apărarea drepturilor omului. În cazul aceste mișcarea își va putea extinde sfera de activități precum și capacitatea de atragere de fonduri suplimentare pentru dezvoltare și pentru profesionalizarea membrilor săi.

Articolul 24

Dispoziții finale.

(1) Mișcarea ”Nemuritorii” își poate înceta activitatea și se poate dizolva doar prin decizia CONDUCĂTORULUI MN sau conform legilor în vigoare.
(2) La încetarea activității sumele de bani aflate în contul mișcării vor fi folosite pentru achitarea tuturor plăților în derulare iar suma rămasă după efectuarea tuturor plăților va fi returnată individual tuturor membrilor mișcării în conformitate cu depunerile individuale din cont.
(3) În cazul dizolvării arhiva mișcării va fi păstrată pentru o perioadă de cinci ani de către CONDUCĂTORUL MN.
(4) Dizolvarea mișcării dă posibilitatea foștilor membri să se înscrie în alte mișcări fără regim juridic sau în orice partid politic înregistrat în registrul partidelor politice din România.
(5) Toți membrii MN vor primi la dizolvare o scrisoare de recomandare semnată de către CONDUCĂTORUL MN pentru a fi folosită în orice fel va fi nevoie.
(6) La data dizolvării membrii sunt obligați să returneze toate materialele și echipamentele folosite în activitatea din cadrul mișcării. Decorațiile individuale pot fi păstrate.

Articolul 25

(1) Prezentul Statut intră în vigoare în momenul înființării mișcării ”Nemuritorii” la data de 30 martie 2025.
(2) Doar CONDUCĂTORUL MN poate modifica Statutul dar o face cu consultarea FEX și cu votul consultativ al CGC.
(3) Modificările din Statut intră în vigoare la data semnării acestuia de către CONDUCĂTORUL MN.
(4) La data adoptării unui nou Statut versiunea precedentă își încetează valabilitatea.

*** ___ ***

Sunt de acord cu toate prevederile acestui Statut și mă oblig să le respect în totalitate. Cunosc și accept că nerespectarea oricărei prevederi statutare poate conduce la excluderea mea din rândul membrilor mișcării ”Nemuritorii”.

Semnătura ____________________

DATA ______________________________