MANIFEST PENTRU RENAȘTEREA NEAMULUI ROMÂNESC

”Civilizația este un echilibru fragil între ordine și libertate.
Atunci când libertatea distruge ordinea, nevoia de ordine va distruge libertatea”.

Will și Ariel Durant. Istoria Civilizațiilor.

19 OCTOMBRIE 2025

Neamul românesc se stinge.
Neamul românesc a pierdut controlul asupra resurselor sale.
Neamul românesc nu mai are educația necesară pentru a prospera.

Aceste certitudini formează premizele ce au generat nevoia Manifestului pentru renașterea neamului românesc pe care mișcarea Nemuritorii îl publică astăzi. Pentru a construi o mișcare civică naționalistă este nevoie de trei elemente și anume:

A. Cunoașterea trecutului istoric al revoltelor populare eșuate.
B. Identificarea elementelor necesare pentru o mișcare de succes.
C. Aflarea necesarului de resurse umane pentru guvernarea naționalistă
D. Pașii practici pentru realizarea proiectului civic și politic nationalist.

A. CUNOAȘTEREA TRECUTULUI ISTORIC AL REVOLTELOR POPULARE EȘUATE

Revoltele și revoluțiile conduse de mase needucate, lipsite de organizare și viziune politică, nu duc niciodată la o libertate sustenabilă. În schimb, ele sfârșesc aproape invariabil în haos, urmat de reinstaurarea ordinii — de obicei printr-o nouă oligarhie sau dictatură.

Câteva exemple istorice elocvente confirmă această lege a istoriei care spune că societățile umane sunt mereu într-un echilibru fragil între libertate și ordine publică.

Răscoala Țăranilor din Anglia (1381)

Context: Provocată de impozite împovărătoare și de abuzurile nobilimii feudale, răscoala, condusă de Wat Tyler și John Ball, a adunat zeci de mii de țărani care au mărșăluit spre Londra cerând reforme sociale și economice.
Deznodământ: Deși regele Richard al II-lea a promis inițial concesii, revolta a fost rapid și brutal reprimată. Mii de țărani au fost executați.
Cauze: O revoluție fără educație și organizare nu face decât să schimbe stăpânii, nu și condiția omului. Țăranii nu aveau lideri instruiți, program coerent sau strategie politică.
Rezultat: Feudalismul a rămas neatins încă două secole; răscoala nu a produs nicio schimbare durabilă.

Războiul Țăranilor din Germania (1524–1525)

Context: Inspirată de Reforma lui Martin Luther și de promisiunile de libertate spirituală, o uriașă revoltă a țăranilor s-a extins în Sfântul Imperiu Roman.
Deznodământ: Lipsită de unitate și condusă haotic, răscoala s-a transformat în jaf și violență. Luther însuși a condamnat mișcarea.
Cauze: Idealismul fără instituții și educație duce inevitabil la colaps. Fără disciplină și structură, masele cad pradă forțelor pe care doresc să le răstoarne.
Rezultat: Armatele principilor au masacrat între 70.000 și 100.000 de țărani. Puterea s-a concentrat și mai mult în mâinile nobililor.

Revoluția Franceză (1789–1799)

Context: Revolta împotriva privilegiilor nobiliare și a monarhiei absolute, alimentată de ideile secolului luminilor. În fazele de început, elitele intelectuale au condus procesul dar curând controlul a fost preluat de mulțimile urbane — sans-culottes — neinstruiți și violenți.
Deznodământ: După episoadele de teroare conduse de Robespierre, revoluția a degenerat în dictatură militară sub Napoleon Bonaparte.
Cauze: În The Age of Napoleon, Will Durant observă că „în fiecare revoluție, poporul distruge tirania doar pentru a se preda unei alte tiranii.” Libertatea nu poate supraviețui haosului; ea cere educație și ordine.
Rezultat: Monarhia a fost înlocuită nu de o democrație stabilă, ci de un imperiu autoritar.

4. Comuna din Paris (1871)

Context: După înfrângerea Franței în războiul franco-prusac, muncitori, soldați și artizani radicali au instaurat un guvern revoluționar la Paris — Comuna.
Deznodământ: Fără structură administrativă, fără o strategie clară și fără sprijin național, Comuna a rezistat doar două luni. A fost zdrobită de armata guvernamentală.
Cauze: Aceste mișcări erau expresii ale disperării, nu ale planificării. Fără o clasă educată capabilă să administreze, ordinea socială se prăbușește.
Rezultat: Zeci de mii de oameni au fost executați sau deportați. Franța a revenit la un regim republican autoritar, dar stabil.

5. Revoluția Rusă (1917) — Revoluția din Februarie

Context: În februarie 1917, o revoltă spontană a muncitorilor și soldaților din Petrograd a dus la abdicarea țarului Nicolae al II-lea.
Deznodământ: Guvernul provizoriu rezultat a fost slab și haotic. În câteva luni, bolșevicii — o elită revoluționară disciplinată și educată — au preluat puterea.
Cauze: Revoluțiile spontane ale maselor deschid drumul oligarhiei ideologice. Cei educați și organizați — chiar dacă nemiloși — câștigă mereu în fața mulțimilor.
Rezultat: Libertatea promisă s-a transformat într-un regim totalitar centralizat, care a durat zeci de ani.

CONCLUZIE:

Civilizația este un echilibru fragil între ordine și libertate, susținut prin educație, disciplină și instituții. Când masele needucate se ridică împotriva ordinii fără un plan ele nu nasc progres ci entropie socială — urmată inevitabil de restabilirea ordinii prin forță.

Astfel istoria demonstrează constant că revoltele și revoluțiile neorganizate ale mulțimilor — oricât de justificate moral ar fi — duc nu la libertate durabilă ci la anarhie trecătoare și la instaurarea unor noi oligarhii.

Acesta este motivul pentru care simplele discursuri și chemările în stradă ale liderilor nu conduc la succes deoarece lipsesc cu desăvârșire elementele esențiale și anume educația, organizarea și instituțiile schimbării dorite.

B. IDENTIFICAREA ELEMENTELOR NECESARE PENTRU O MIȘCARE DE SUCCES

Cele prezentate la punctul A. identifică trei elemente esențiale fără de care oricât de vehementă este mulțimea populară aceasta nu va reuși să se impună decât probabil pe termen scurt după care elitele vor recupera controlul puterii.

Aceste elemente sunt:

1. O mișcare civică alcătuită din oameni educați
2. Oamenii educați sunt organizați și disciplinați
3. Oamenii educați și organizați fac parte din instituții alternative puterii

Așadar, obiectivul fundamental al unei mișcări suveraniste este acela de a prelua controlul în stat cu ajutorul unei comunități naționaliste educate, organizate și specializate pe domenii de activitate existente în instituții alternative celor existente la nivel central și controlate de președinția, parlamentul, guvernul și justiția obediente puterilor colonizatoare.

C. NECESARUL DE RESURSE UMANE PENTRU LUPTA NAȚIONALĂ

Studiile de specialitate operează cu trei niveluri de implicare, cel minim inițial care are nevoie de 0.5% din populația unei țări, cel mediu intermediar care are nevoie de 1% și cel ideal pe termen lung ecare necesită implicarea a 2% din populație.

Aplicat României care are o populație în jur de 20.000,000 de cetățeni (rezidenți și în străinătate) reiese că o mișcare naționalistă are nevoie de minimul inițial de 100.000 și apoi de 400.000 de cetățeni pentru a-și atinge obiectivele economice, sociale și politice.

Cu alte cuvinte:

• Minim viabil ≈ 100.000 oameni — strict pentru stabilitate imediată (ordine publică, lanţuri esenţiale, administrare provizorie).

• Intermediar ≈ 200.000 oameni — capacitate reală de a administra ţara pe termen scurt-mediu şi de a lansa reforme.

• Robust ≈ 400.000 oameni — suficiente resurse umane pentru înlocuiri instituţionale, reformă administrativă extinsă şi implementare sistemică.

Cum arată organizarea mișcării naționale în teritoriu dacă se ia în calcul varianta medie de 200.000 de oameni implicați:

1. Conducere și coordonare naţională (consiliu de tranziție, strategi, negociatori) = 1.000 de oameni

2. Personal ministerial & administraţie centrală (inclusiv finanţe, interne, sănătate, transport) = 15.000 de oameni

3. Coordonatori regionali și locali (guvernanță la nivel teritorial) = 60.000 de oameni

4. Forţe pentru ordine publică reorganizate (poliţie, protecţie civilă, pază) = 30.000 de oameni

5. Sănătate publică & servicii sociale (spitale, centre de distribuție) = 20.000 de oameni

6. Logistică & aprovizionare (hrană, energie, transport) = 18.000

7. Comunicare, media oficială, educaţie civică & informare = 10.000

8. Echipe tehnice: IT, juridic, contabilitate, audit, anticorupție = 12.000

9. Justiţie provizorie, supraveghere & reconciliere = 7.000

10. Rezervă operațională (formare, rotație, rezerve) = 17.000

Funcționarea aceste structuri:

• Conducere mică dar profesionistă (1.000) — suficientă pentru un consiliu extins plus echipe de strategie şi legături externe.

• Administraţie centrală semnificativă (15.000) — ministere şi agenţii care trebuie să funcţioneze imediat.

• Coordonatori locali mari (60.000) — guvernanţa locală este cheia: pentru aprovizionare, ordine şi implementare a deciziilor.

• Securitate & sănătate primesc alocări mari pentru a menține stabilitatea publică și serviciile esenţiale.

• Rezervă pentru rotație și training — critică pentru sustenabilitate.

Elemente de risc ce trebuie analizate și rezolvate:

1. Calitatea sau cantitate. Numărul este important dar competența (cadre educate, administrație funcțională, integritate) este decisivă. 200.000 oameni neorganizati nu sunt la fel de valoroşi ca 50.000 bine instruiți.

2. Recrutare & training. Este necesar un plan bine gândit de instruire rapidă (administrare de urgenţă, management logistic, protecţie juridică).

3. Păstrarea eșaloanelor inferioare. Păstrând funcționari competenți din vechile instituţii (cu verificări) se obține reducerea necesarul inițial.

Durata de implementare și necesarul de funcții:

4. Faza 1 (0–3 luni): activarea scenariului minim, 100.000 de oameni concentrat pe ordine și lanțuri critice;
   Faza 2 (3–12 luni): extindere la 200.000 pentru reforme şi guvernare;
   Faza 3 (12+ luni): se ajunge înspre 400.000 și astfel pot fi efectuate înlocuiri instituționale ample și reforme structurale.

CONCLUZIE

• Pentru o reorganizare sustenabilă la scara unei țări precum România, un interval realist este între 100.000 (minim viabil) și 400.000 (transformare profundă), iar un scenariu practic de implementare pe termen scurt-mediu este 200.000 persoane.

• Esenţial nu este doar câţi oameni, ci cum sunt aceștia organizaţi, instruiţi şi integraţi în instituţii funcţionale.

D. PAȘII PRACTICI PENTRU REALIZAREA PROIECTULUI CIVIC ȘI POLITIC NATIONALIST.

1. De la mulțime la mișcare: organizare și conducere disciplinată

O revoltă spontană poate dărâma simboluri ale puterii, dar nu poate guverna pe termen mediu și lung. Succesul apare numai atunci când entuziasmul popular este canalizat prin structuri de conducere, disciplină internă și cadre educate care știu să administreze, să comunice și să negocieze.

Will Durant chiar scrie în Istoria Civilizațiilor că „Revoluția este un act de organizare, nu o izbucnire a furiei.”

Pași practici:

• Alegerea unui consiliu provizoriu de coordonare, cu mandate limitate și transparente.

• Formarea de grupuri de lucru (securitate, comunicații, logistică, relații externe).

• Liderii cooptați sunt foarte bine pregătiți în domeniilor lor de competență administrativă.

2. Claritate în scopuri: un program coerent

Nemulțumirile nu țin loc de program. Fără obiective concrete, mișcarea devine pradă confuziei și extremismului.

Programul trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

1. Ce vrem să schimbăm?

2. Cum vom face tranziția?

3. Ce garanții oferim celor care ne susțin și celor care se tem?

Exemplu de structură minimă:

• Refacerea din temelii a învățământului românesc

• Restabilirea ordinii civile și juridice

• Reforme economice și fiscale

• Protecția drepturilor fundamentale

3. Capacitate administrativă: cum se menține viața în mijlocul schimbării

Revoluțiile nu eșuează pentru că nu au idealuri, ci pentru că nu pot asigura pâinea, apa și ordinea.
Civilizația românească trăiește prin instituții și nu doar prin pasiune.

Pași practici:

• Menținerea serviciilor esențiale (apă, electricitate, transport).

• Înființarea de comisii civice pentru aprovizionare și siguranță publică.

• Păstrarea funcționarilor competenți din vechiul sistem dar sub supraveghere și conform unor norme de performanță strict impuse de la vîrf.

4. Controlul violenței și al sabotajelor

Când violența scapă de sub control, legitimitatea dispare, iar ordinea se reinstaurează prin forță. O mișcare ce nu-și poate controla propriii membri se autodistruge.

Reguli simple:

• Nicio acțiune fără mandat clar.

• Orice formă de vandalism, jaf sau răzbunare este sancționată public.

• Se lansează un „cod de conduită” — semnat de toți participanții.

5. Alianțe inteligente: schimbare și nu distrugere de instituții

Nicio mișcare populară nu rezistă fără sprijinul unor segmente din armată, administrație și elite.
Scopul nu este, deci, demolarea totală, ci transformarea sistemului din interior.

Pași practici:

• Identificarea unor oameni de bună credință din instituțiile-cheie.

• Negocierea neutralității armatei și a poliției.

• Protejarea documentelor, arhivelor și a patrimoniul național — sunt garanția continuității.

6. Legitimitate: lege, nu doar stradă

Forța câștigă bătălii; legitimitatea câștigă generații.
După primele zile de revoltă, orice mișcare trebuie să construiască un cadru legal provizoriu, chiar minimal — un cod civic al tranziției.

Exemplu:

• Constituirea unui Consiliu de Tranziție cu mandat limitat (6-12 luni).

• Publicarea unei Carți a Principiilor (drepturi, alegeri, separarea puterilor).

• Recunoașterea internațională prin transparență și respectarea legilor umane.

7. Comunicarea și educația civică

Fără informare corectă, apar zvonuri, panică și diviziuni.
Comunicarea este oxigenul ordinii democratice.

Pași practici:

• O platformă publică oficială (radio, online, afișe) cu buletine zilnice.

• Publicarea de instrucțiuni clare, neideologice.

• Promovarea educației civice și a non-violenței.

„Ignoranța este dușmanul libertății mai mult decât tirania.”

8. Economia și viața de zi cu zi

Nicio revoluție nu rezistă dacă oamenii flămânzesc.
Este necesară funcționarea economică minimă: distribuția alimentelor, menținerea piețelor, plata muncii. Să nu uităm că sistemul colonizator va face tot ce va putea pentru a zădărnici eforturile reformatoare ale mișcării populare naționaliste. Ei știu foarte bine că un popor hrănit are răbdare în timp ce un popor înfometat caută un nou tiran.

9. Tranziția și reconcilierea

Schimbarea trebuie să aibă un final clar și pașnic.
După victorie, trebuie oprit cercul răzbunărilor. Reconcilierea este semnul unei revoluții mature.

Pași practici:

• Stabilirea unei perioade de tranziție și un calendar electoral.

• Crearea unui Comitet pentru Adevăr și Reconciliere.

• Asigurarea protecției juridice pentru toți cetățenii, inclusiv foști adversari.

CONCLUZIA FINALĂ

„Când ordinea moare, oamenii cer un stăpân; când stăpânul apasă prea tare oamenii cer libertate. Între aceste două forțe se desfășoară istoria.”

Adevărata victorie a unui popor nu este dărâmarea unei tiranii, ci construirea unei ordini libere care poate supraviețui entuziasmului revoluționar pentru a evita astfel repetarea la nesfârșit a istoriei, a cercului vicios în care tirania este răsturnată prin anarhie și apoi înlocuită cu o nouă oligarhie care devine tiranică și sfârșește și ea prin a fi înlăturată prin anarhie de o nouă oligarhie.

LISTA PROGRAMATICĂ A LUPTEI PENTRU RENAȘTERE NAȚIONALĂ

O mișcare formată din patrioți români cinstiți și educați
O organizare impecabilă și o disciplină internă bazată pe respect reciproc
Instituții alternative de tranziție (ordine, justiție, economie)
Disciplina non-violenței
Alianțe strategice cu instituțiile-cheie
Comunicare publică constantă
Respect pentru lege și proprietate
Reconciliere națională după victorie

MESAJUL FONDATORULUI MIȘCĂRII NEMURITORII

Istoria arată că popoarele își câștigă libertatea nu doar prin curaj ci prin educație, organizarea și formarea de instituții noi, naționaliste.

De aceea o simplă revoltă populară care însă învață să se autoguverneze devine o națiune în timp ce una care trăiește doar prin emoție se stinge în haos.

Eu cred nelimitat că neamul românesc mai merită o șansă, că neamul românesc mai poate renaște, că neamul meu românesc mai poate rămâne în istorie.

Împărtășesc acest manifest pentru renașterea neamului românesc cu toate mișcările autentic suveraniste, naționaliste, patriotice și populare din România și sunt gata să colaborez cu toți oamenii de bună credință din spațiul suveranist indiferent de preferința politică a acestor mișcări pentru un lider sau altul.

Bogdan Vasile
Fondator Mișcarea Nemuritorii